Caută în comunitate
Afișez rezultate pentru tagurile 'tdi'
Găsit 1 rezultat
-
Ce reprezintă semnificația inițialelor motoarelor diesel?
D E A L E R - a postat un subiect în Auto & moto
Motorul diesel este un motor cu ardere internă în care combustibilul se aprinde datorită temperaturii ridicate create de comprimarea aerului necesar arderii, și nu prin utilizarea unui dispozitiv auxiliar, așa cum ar fi bujia în cazul motorului cu aprindere prin scânteie. În prezent, există mai multe tipuri de motoare diesel, fiecare având niște inițiale aparte pe care le vom prezenta mai jos. TDI (Turbocharged Direct Injection) este termenul folosit de Grupul Volkswagen pentru gama sa actuală de motoare turbodiesel cu injecție directă common rail care au un intercooler în plus față de turbocompresor. Se regăsesc pe mărci din Grupul Volkswagen (Audi, Volkswagen, SEAT și Skoda). SDI (Suction Diesel Engine) se referă la motoare diesel aspirate care nu sunt dotate cu turbosuflantă, spre deosebire de motoarele TDI. Acest tip de motor este folosit de cei din Grupul Volkswagen. CDI (Common-rail Diesel Injection) este un sistem de injecție directă, folosită la motoarele cu ardere internă, mai ales pentru motoarele cu aprindere prin comprimare. Cel mai important aspect al unui motor cu sistemul rampă comună este faptul că, distribuția combustibilului la injectoare se face dintr-o conductă comună, aflată la presiune mare, către fiecare injector în parte. Se regăsesc pe mărci din concernul Daimler-Chrysler (Mercedes-Benz, Chrysler, Jeep). TDCi (Turbodiesel Common Rail Injection) folosește sistemul de injecție Common-rail, cel mai răspândit sistem de injecție, caracterizat prin zgomot mai redus, eficiență mai mare, cuplu superior altor tipuri de injecție. Se regăsesc pe mărci din Grupul Ford (Ford, Mazda, Jaguar, Land Rover). HDi (High Presure Direct Injection) înseamnă injecție directă de înaltă presiune. Motoarele concernului PSA folosesc tehnologia Common-Rail și sunt echipate cu un turbocompresor. Motoarele HDi pot fi echipate cu funcția OverBoost, care va crește puterea motorului pentru o perioadă scurtă de timp. Graficele de putere și cuplu arată efectul acestei funcții. Se regăsesc pe mărci precum Peugeot, Citroen, FIAT. dCi (diesel Commonrail injection) este denumirea comercială folosită pentru modelele Renault si Dacia ce sunt echipate cu motoare cu ardere internă pe motorină ce beneficiază și de o turbină (Turbo). CDTi (Common rail Diesel Turbo Injection) este un acronim dezvoltat de către Opel pentru a denumi motoarele turbo diesel cu sistem de injecție directă de carburant de tip Common rail. MultiJet este un termen folosit pentru a doua generație de motoare diesel turbo, echipate cu sistem de injecție directă a combustibilului Common Rail. Se regăsesc pe mărci precum FIAT, Alfa Romeo, Lancia. Ți-a fost util acest articol? Distribuie-l mai departe să ajungă și la prietenii tăi!-
- diesel
- motor diesel
- (și 9 altele)